Arheologii reconstruiesc pădurile antice

Dacă am putea sta într-un peisaj pe care strămoșii noștri mezolitici îl numeau „acasă”, ce am vedea în jurul nostru? Oamenii de știință au dezvoltat o metodă de analizare a cojilor de alune de pădure conservate pentru a afla dacă microhabitatele din jurul siturilor arheologice erau dens împădurite sau deschise și asemănătoare cu pășunile. Modul în care arheologii reconstruiesc pădurile antice ne-ar putea ajuta să înțelegem nu numai cum arăta mediul local acum mii de ani, ci și cum au influențat oamenii habitatele de-a lungul timpului.

„Prin analiza carbonului din alunele de pădure recuperate din siturile arheologice din sudul Suediei, începând de la taberele de vânători-culegători mezolitice până la una dintre cele mai mari și mai bogate așezări din Epoca Fierului din nordul Europei, arătăm că alunele de pădure erau recoltate din medii progresiv mai deschise”, a spus Dr. Amy Styring, de la Universitatea Oxford (Anglia), autoarea principală a studiului.

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

Cercetarea a fost publicată în Frontiers in Environmental Archaeology.

Oamenii din nordul Europei au folosit arborii de alun ca sursă de materiale și hrană timp de mii de ani. Pentru oamenii care au adunat sute de alune găsite în siturile mezolitice și neolitice, acestea erau o resursă valoroasă.

„Alunele sunt o excelentă sursă de energie și proteine, pot fi stocate pe perioade lungi, consumate întregi sau măcinate. Cojile ar fi putut fi folosite și drept combustibil”, a spus Dr. Karl Ljung, de la Universitatea Lund (Suedia), autor al articolului.

Iată cum arheologii reconstruiesc pădurile antice

Așa cum toate plantele conțin carbon, acesta există în diferite forme cunoscute sub numele de izotopi. Proporțiile diferiților izotopi de carbon sunt modificate de raportul concentrațiilor de dioxid de carbon dintre celulele frunzelor și mediul înconjurător. La plante precum alunul, acest raport este puternic afectat de lumina soarelui și de disponibilitatea apei; acolo unde apa nu este rară, cum ar fi în Suedia, lumina soarelui influențează mult mai mult raportul. Acolo unde există mai puțini arbori care să concureze pentru lumina soarelui și ratele de fotosinteză sunt mai mari, alunele vor avea valori mai mari ale izotopilor de carbon.

„Acest lucru înseamnă că o coajă de alună recuperată dintr-un sit arheologic oferă o înregistrare a cât de deschis era mediul în care a fost colectată. Acest lucru, la rândul său, ne oferă mai multe informații despre habitatele în care oamenii căutau hrana”, a explicat Ljung.

Pentru a testa dacă acest efect poate fi observat în mostrele arheologice, arheologii reconstruiesc pădurile antice colectând alune de la arbori crescuți în diferite niveluri de lumină în trei locații din sudul Suediei și analizând variația valorilor lor de izotopi de carbon și relația dintre aceste valori și nivelurile de lumină la care au fost expuși arborii.

Oamenii de știință au investigat apoi valorile izotopilor de carbon ai cojilor de alune din siturile arheologice, de asemenea, găsite în sudul Suediei. Au selectat fragmente de coji din patru situri mezolitice și unsprezece situri care acoperă perioada neolitică până la Epoca Fierului, unele dintre ele fiind ocupate în mai mult de o perioadă.

Ce au aflat cercetătorii despre peisajul antic?

Utilizând valorile de referință și rezultatele arheologice, arheologii au creat un model pentru a plasa mostrele lor de alune într-una dintre cele trei categorii de mediu: închis, deschis și semi-deschis. Deoarece izotopii de carbon ai unei alune vor varia în mod natural puțin față de cei ai altor alune care cresc în medii similare, oamenii de știință au folosit mai multe mostre din fiecare sit și au evaluat proporția de alune care au crescut în medii închise sau deschise.

Cercetătorii au descoperit că alunele din mezolitic au fost recoltate din medii mai închise, în timp ce cele din perioadele mai recente au fost recoltate în medii mai deschise. Până în Epoca Fierului, majoritatea oamenilor care au colectat alunele examinate în acest studiu le-au adunat din zone deschise, nu din păduri. Microhabitatele s-au schimbat complet. Acest lucru este în concordanță cu reconstrucțiile de mediu din analizele de polen, dar analiza izotopilor poate fi folosită pentru a vizualiza un mediu local acolo unde înregistrările de polen sunt rare.

„Studiul nostru a deschis noi perspective pentru legarea directă a schimbărilor de mediu la activitățile de culegere ale oamenilor și pentru reconstrucția microhabitatelor pe care le-au exploatat aceștia”, a spus Styring, citată de Phys.org.

„Ne-ar plăcea să datăm cu radiocarbon și să măsurăm izotopii de carbon ai cojilor de alune dintr-o gamă mai largă de situri arheologice și împrejurări. Acest lucru ne va oferi o privire mult mai detaliată asupra pădurilor și peisajelor din trecut, ceea ce ne ajuta să înțelegem mai bine impactul oamenilor asupra mediului lor și, poate, să ne facă să gândim diferit despre utilizarea și schimbarea pădurilor și în prezent”, a concluzionat ea.

Vă recomandăm să citiți și:

Mănușa de fier a unui cavaler medieval, dezgropată în Elveția

O fosilă care i-a păcălit pe cercetători și-a dezvăluit, în sfârșit, identitatea

O „megastructură”, construită acum 11.000 de ani, a fost găsită în Marea Baltică

Scrisul nedescifrat de pe Insula Paștelui ar precede colonizarea europeană